Baconschi propune vot prin corespondenta pentru romanii din diaspora
Posted by Tanya pe decembrie 28, 2010
Sursa: Ziare.com
Romanii stabiliti in strainatate ar putea vota prin corespondenta.
Un proiect de lege in acest sens a fost pus marti in dezbatere publica.
Grupul de lucru care si-a asumat redactarea acestui proiect, format din juristi, a consultat legislatiile din Italia, Austria, Marea Britanie si Belgia, precizeaza un comunicat de presa al Ministerului Afacerilor Externe.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a precizat ca acest sistem de vot reprezinta o necesitate democratica pentru romanii din diaspora, avand in vedere faptul ca, in prezent, peste 3 milioane de romani au resedinta sau domiciliul in strainatate.
Seful diplomatiei romane a motivat necesitatea unui astfel de proiect de lege invocand faptul ca limitarea dreptului de vot doar la sectiile de vot poate genera frustrari legitime din partea celor care nu puteau sa isi exercite optiunea si, pe de alta parte, implica si costuri foarte mari.
Totodata, Teodor Baconshi a amintit ca, la ultimele alegeri, „a fost facut un efort considerabil pentru a deschide 294 de sectii de votare, in conditiile in care nu se pot prezenta la vot, in medie, mai mult de 5% din membrii comunitatilor romanesti”.
Seful MAE a adaugat ca isi doreste ca, in cursul celor 30 de zile de dezbatere publica, toate partile interesate sa participe cat mai activ la dezbatere, pentru a imbunatati ceea ce s-a facut pana in prezent.
„Sigur ca votul prin corespondenta este o necesitate democratica, pentru ca peste trei milioane de romani au resedinta sau domiciliul in strainatate si in prezenta acestei diaspore de mare amploare este normal sa ne dorim ca toti acesti compatrioti sa participe de acum inainte la toate scrutinurile electorale, la exercitiul democratic si sa-si manifeste pe deplin dreptul de a alege si de a fi ales”, a mentionat ministrul Teodor Baconschi.
Votul se va realiza pe baza atestatului pentru exercitarea prin corespondenta a dreptului de vot, care contine si declaratia pe proprie raspundere a alegatorului prin care se arata ca optiunea sa electorala nu a fost influentata, iar secretul votului nu a fost afectat.
Comentariile mele:
Imi este teama.
Imi aduc aminte cum a organizat Teodor Baconshi ultimile algeri de la Paris, cand s-a votat la 5 secunde.
Nu am incredere in acest om.
As vrea sa stiu si parerea lor: Vania, Ioan Sorin, Caius, Theo, Ana Usca, Cristian Lisandru, Elisa, Theodora Marinescu , Dragon, Starea Natiunii, Supravieţuitor, Cristian Dima, Teo Negura, Popa Teapa, Madi si Onu, Nea Costache, Matilda, Vlad cel Groaznic, Victor Ponta, Corina Cretu, Plano 10, Sibilla, Bibliotecarul, Atitudini, Gica Contra, Razvan, Mirela Pete, Chat Noir,
This entry was posted on decembrie 28, 2010 la 10:34 pm and is filed under Basescu, Ganduri, PDL, PNL, Politic, Politica, Politica interna, Politice, PSD, Romania, Social, Solidaritate, Traian Basescu, UDMR, UNPR. Etichetat: Boc, Emil Boc, interesul national, MAE, proiect de lege privind votul prin corespondenta, Teodor Baconschi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, sau trackback from your own site.
Bibliotecaru said
🙂
Şi domnul Baconschi să fie corespondentul care votează prin corespondenţă pentru toţi… Ştim noi cu cine… 😆
😀
Tanya said
@Bibliotecaru
Doamne fereste!
O sa se realaga basescu, desi nu mai are dreptul conform constitutiei, cu 99.99%
Bibliotecaru said
😆
O să-i cunoască la telegraf slova, nu o poate da anonimă…
😆
Tanya said
@Bibliotecaru
La astia de la PDL nu ma mai mira nimic.
Romani in lume - Elisa – gradina mea de vis said
[…] nu din indiscretie ci fiindca tocmai se anuntase ca avionul nostru spre Singapore este delayed.Din timp in timp ne anunta ceva si eu , cat de atenta as fi fost, desi nu puteam fi, nu intelegeam mai nimic din ce se anunta.Asa […]
Miracol | Ioan Usca said
[…] Ziarul, Gabriela Elena, Gabi123, Nea Costache, Chat Noir, Haicăsepoate, Theodora Marinescu, Tanya şi […]
Colecţionara de coşmaruri – 37 | Caius said
[…] fel de volubilă, Liuba îi făcu o descriere a individul, ca şi a vestimentaţiei acestuia, vădind un […]
vladcelgroaznic said
Oricum am auzit multi imbecili declarand ca ar vrea ca Basescu sa fie presedinte si in urmatorul mandat! Cretini au fost, cretini sunt inca, si-or fi cat neamu’ romanesc!
Baconschi trebuie izolat de societate pentru totdeauna! Balamuc sau penitenciar, nu mi-e inca prea clar!
Tanya said
@vladcelgroaznic
Constitutional nu are voie sa mai candideze iar idiotii aia ar trebui internati la nebuni.
vladcelgroaznic said
Legea pentru romani e ca si cartea de bucate: doar la ocazii speciale, ceva snobism fin… In rest, fie ce stim de la mamaie, fie ceapa-chups din benzinarii 😦 … D-aia si arata tara asta in asemenea hal!
Si cand te gandesti ca handicapatii astia mintal fac cate 1000-1500euro/luna, si au cate 2-3 plozi … Iti dai seama cam ce perspective are populatia asta?!
Tanya said
@vladcelgroaznic
Da…. incerc sa imi imaginez.
In atentia romanilor din afara tarii: Proiectul legislativ privind votul prin corespondenta este supus dezbateri publice timp de 30 de zile said
[…] si pe ei: Vania, Ioan Sorin, Caius, Theodora Marinescu, Ana Usca, Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Starea Natiunii, Supravieţuitor, Cristian Dima, Teo Negura, Popa Teapa, Madi […]
Bilanţ pozitiv | Ioan Usca said
[…] Cel Mare, Teodora, Zamfir, Mârlanul, Madiblog, Lala Ştireanu, Lemondegala, Ion Dascălu, Tanya, […]
Proiectul legislativ privind votul prin corespondenta este supus timp de 30 de zile dezbaterii publice « Hai ca se poate! said
[…] Thommas Andreson, Vania, Ioan Sorin, Caius, Theodora, Ana Usca, Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Starea Natiunii, Supravieţuitor, Cristian Dima, Teo Negura, Popa Teapa, Madi si Onu, […]
Buna dimineata! « Blog de supravietuitoare said
[…] ADRIAN SOBARU SIMBOLUL PROTESTULUI SUPREM AL POPORULUI ROMAN:NU A AVUT UN CRACIUN FERICIT PE 2010! Tanya.Baconschi propune vot prin corespondenta pentru romanii din diaspora Societate.2011 Sibilla.Noi aşteptăm, tăcând […]
Aliosa said
@ Tanya,
Chiar dacă nu vrei să-mi afli părerea ( sincer nu stiu de ce ) despre articolul postat, eu tot iti spun :
a ) asta ne mai lipsea ( votul prin corespondentă ) .
b ) LA MULTI ANI !
Tanya said
@Aliosa
La multi ani Aliosa!
In Spania se poate: Salariul minim si pensiile vor fi majorate, in 2011 in Spania « Hai ca se poate! said
[…] Thommas Andreson, Vania, Ioan Sorin, Caius, Hai ca se poate!, Ana Usca, Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Supravieţuitor, Cristian Dima, Teo Negura, Nea Costache, Corina Cretu, Victor […]
Revelion | Per aspera ad astra said
[…] Așteptând un an nou mai bun: Caius, Ioan Usca, Theodora Marinescu și Cati Lupașcu. This entry was posted in Personale. Bookmark the permalink. ← Crăciun […]
Colecţionara de coşmaruri – 38 | Caius said
[…] Bonus de Anul Nou: Achilianu, Ada Pavel, Adina Huţanu, Adrian Popa, Adrian Voicu, Al2lea, Sophie, Alexandra Chiorean, Alexandru, Alexandru Marin, Alex Mazilu,Alice Diana Boboc, Alina Sighete, Ama, Amalgammax, Ana Maria Bobeică, Ana Pauper,Ana Usca, Ana Veronica, Anamaria Deleanu, Anavero, Anca Ion, Anca Stoina, Andi Bob,Andra Agachi, Andrei, Anknews, Augustin Rădescu, În colţ de lume, Belle de Jour, Beţivul de cuvinte, Bianca Dan, Black Angel, Blog de Prost, Athe, Blogolumea, Blonda deşteaptă, Bogdan Onin, Boghi, Burghi, Camelcutza, Carmen, Carmen Negoiţă, Cati Lupaşcu, Cârtiţoiu, Cella, Cinabru, Corina, Corina Creţu, Cornelius, Cornelius Roşca,Cosmin Ştefănescu, Creaţa, Crina Dunca, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Cugetări stocate, Cărţi dragi, Dan Brad, Dan Novac, Dan Pătraşcu, Dan Văideanu, Daniela Alexandrescu, Daurel, Decebal, Depresie, Dialoguri somnoroase, Diana Alzner, Dielda Dinu, Dispecer, Doina Popescu, Dramoleta, Dumitru Agachi, Eftimie, Elena Agachi, Elisa,Ellea, Evergreen, Flavius Obeadă, Fleurdulys, Florin Crăciun, Florin Moroşan, Gabi123,Gabi Rus, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilieş, Gabriela Savitsky, Gând licitat, Geeo,Geocer, George Valah, George Şerban, Georgiana, Gia, Gloria Cioloca, Grişka,Haicăsepoate, Ilana, Irizaţii, Iulia Diana Mihai, Ivona Boitan, Jamilla, Joaca de-a mine, Joy,Karina, Klara Incze, Lady A, Lady Allia, Laura Iancu, Leo, Licuriciul orb, Lilick, Link-Ping,Lisabeth, Lucius Fascius, Madi, Madi Buşoi, Magykhurin, Maminineta, Mana Ciutacu,Manole, Marcel Răduţ Selişte, Maria Barbu, Mario Ovidiu Oprea, Marius Ola, Matilda,Melami, Mercu, Michaela, Micile mizerii, Mihaela Anghel, Mihaela di Toscana, Mihaela Man, Mihaella, Mihnea Chirilă, Mircea Rusnac, Mircea Suman, Mirela Pete, Mirolara, My Epona, My Life in Few Words, Nameless, Narcis, Nea Costache, Neînţeles, Nepoate,Never Give Up, Nicu, Adele Onete, Noaptea Iguanei, Nuclearr, Oana Clara, Oana Stoica-Mujea, Octavia Sandu, Oplisme, Orry, Otilia Enache, Otto Pop, Pan, Paul G. Sandu, Paul Sorin Tiţa, Pete de culoare, Petra, Pitikul Jenikă, Policier, Popa Ţeapă, Poşeta cu idei,Primadona, Pro Atitudine, Pucca, Raeka, Ragnar, Ralu, Chat Noir, Richie, Rodica,Roxxxybel, Roxy, Rusu Gigi, Răzvan Codrescu, Răzvan Popa, Răzvan Şerbu, Răzvanrc,Scurtul, Sebra, Sfinx, Silvia, Simion Cristian, Simon, Simona Ionescu, Societate, Sofilios,Son of the Earth, Sorina Ivaşcu, Andrei Pavel, Stropi de suflet, Supravieţuitor, Să ne citim,Sătmăreanu, Taclale, Tasha, Teo Negură, Teo Rusu, Deea, Theodora, Theodora Marinescu, Tiberiu Orăşanu, Trandafirescu, Transildania, Uanadela, Umma, Umograf,Urban, Uşa din spate, Vaca Verde, Vanilla Moon, Pinka, Victor Ionescu, Vio4u, Viorica,Vladimir Ionaş, Vlady, Onu, X, Zâna, Zinaida Strinu, Zoe Petre, Aby, Adeline, Adrian Bărbat, Alexxx, Alianţa Dreptei, Antoaneta, Ardeiul zilei, Arnold Vieru, Asaseya,Blackjack, Blackpearlrise, Burli, Burloiu, Băiatul ciudat, Catalinix, Alexandra Cel Mare,Teodora, Zamfir, Mârlanul, Madiblog, Lala Ştireanu, Lemondegala, Ion Dascălu, Tanya,Vania. […]
La multi ani tuturor cititorilor blogului meu! « Hai ca se poate! said
[…] Ioan Sorin, Caius, Hai ca se poate!, Ana Usca, Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Supravieţuitor, Cristian Dima, Teo Negura, Starea Natiunii, Nea Costache, Gica […]
Petrecerea « Ioan Usca said
[…] Melami, Scurtul, Gabriela Savitsky, Gând licitat, Caius, Vania, Cati Lupaşcu, Theodora Marinescu, Tanya, Carmen Negoiţă, Paul Sorin Tiţa, Cosmin Ştefănescu, Otto Pop, Theodora, Ana Usca, Dionis, […]
Sibilla said
La Mulţi Ani!
Tanya said
@Sibilla
La multi ani Sibilla!
Pacientul român « Un blog cu atitudine said
[…] altă parte însă, pacientul aflat în discuţie este şi el un pic în culpă… singur şi-a făcut injecţia care l-a îmbolnăvit! 44.418877 26.010964 LikeBe the first to like this […]
DE CE NU A URLAT “MARIA SA” BASESCU TRAIAN LA POPORUL LUI IN NOAPTEA DE REVELION « Hai ca se poate! said
[…] Caius, Hai ca se poate!, Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Daniel Urda, Supravieţuitor, Cristian Dima, Teo Negura, Starea Natiunii, Nea […]
La mulţi ani! « Blogul lui Teo Negură said
[…] Ilieş, EO, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat, George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Hai la plimbare, Hanul povestilor, Ioan Sorin Usca, Iulia Diana Mihai, Joaca de-a mine, Lady […]
Un nou început « Cristian Dima said
[…] Ilieş, EO, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat, George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Hai la plimbare, Hanul povestilor, Ioan Sorin Usca, Iulia Diana Mihai, Joaca de-a mine, Lady […]
Trafic cu Hituri (runda 49) « Blogul lui Teo Negură said
[…] Elena, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat, George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Ioan Sorin Usca, Manole, Maria Barbu, Melami, Mirela Pete, Nice, Adela, Red Sky, Secret, Se […]
popateapa said
vad ca n-a mai intrat nici un ping pe la tine! e ceva la mine,poate ca e ca la Sibila. postez acum link-uri si va rog sa faceti comentarii la mine pe blog,ca sa le pot citi !
http://popateapa.wordpress.com/2011/01/03/ganditi-va-bine-daca-la-intoarcerea-din-vacanta-nu-va-veti-afla-intr-un-stat-sub-dictatura-militaracu-parlament-dizolvat-22-iunie-2010/
Tanya said
@popateapa
Nu am mai intrat eu pe blog de mult timp.
De ce incearca Cristian Preda sa dezinformeze si sa deruteze electoratul de dreapta? « Hai ca se poate! said
[…] Caius, Hai ca se poate!, Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Supravieţuitor, Cristian Dima, Teo Negura, Starea Natiunii, Razvan, Andi Bob, […]
DIN PRESĂ … | Madi şi Onu Blog said
[…] mi-am amintit cum Preşedintele nostru atotjucător, a fost siluit să nu promulge legea aceea genocidară, de teama ameninţării Opoziţiei Unite, că va fi suspendat, sau aşa ceva ! […]
Primul pas spre victorie – Se va constitui Alianta de Centru-Dreapta intre PNL si PC « Hai ca se poate! said
[…] Caius, Hai ca se poate!, Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Supravieţuitor, Cristian Dima, Teo Negura, Starea Natiunii, Razvan, Vlad Cel […]
Alianta de Centru-Dreapta intre PNL si PC este primul pas spre normalitate said
[…] constituirea acesteti aliante: Vania, Caius, Theodora Marinescu, Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Supravieţuitor, Cristian Dima, Teo Negura, Starea Natiunii, Razvan, Vlad Cel […]
Năbădăiosu` şi prietenia « Cristian Dima said
[…] Ilieş, EO, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat,George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Hai la plimbare, Hanul povestilor, Ioan Sorin Usca, Iulia Diana Mihai, Joaca de-a […]
Despre un blog descheiat la suflet « Blogul lui Teo Negură said
[…] Flavius, Florin Morosan, Gabitu, Gabriela Elena, Gabriela Neagu, Geanina, George, G1B2I3, Hai ca se poate, Ioan Sorin Usca, Joaca de-a mine, Lora, Madi, Melami, Mirela, Mnealui, Nice, Adela, Red Sky, […]
IN TARA CHIORULUI TOATA JUSTITIA ESTE OARBA? « Hai ca se poate! said
[…] Caius, Hai ca se poate!, Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Supravieţuitor, Cristian Dima, Teo Negura, Starea Natiunii, Razvan, Vlad Cel […]
Adrian Sobaru OMUL care a protestat pentru noi toti said
[…] vrea sa citeasca si ei: Vania, Caius, Theodora Marinescu , Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Supravieţuitor, Cristian Dima, Teo Negura, Starea Natiunii, Razvan, Vlad Cel […]
Eu şi morcovii « Un blog cu năbădăi said
[…] Ilieş, EO, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat,George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Hai la plimbare, Hanul povestilor, Ioan Sorin Usca, Iulia Diana Mihai, Joaca de-a […]
De ce e Băsescu alcoolic… « Un blog cu atitudine said
[…] a primit doar şase Oscaruri pentru efecte speciale şi care s-a gândit că acum cam aşa ar arăta un “Popeye” real… ciudată asemănare, nu? 44.418877 26.010964 LikeBe the first […]
La multi Ani celor care poarta numele Sfantului Ion Botezatorul! Celor care sarbatoresc Craciunul pe stil vechi – Craciun fericit! « Hai ca se poate! said
[…] Caius, Hai ca se poate!, Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Supravieţuitor, Starea Natiunii, Razvan, Ragnar-Per aspera ad astra, Vlad Cel […]
Adrian Sobaru OMUL care a protestat pentru noi toti, RAMELE si VIPERA « Hai ca se poate! said
[…] Caius, Hai ca se poate!, Cristian Lisandru, Elisa, Tanya, Dragon, Supravieţuitor, Starea Natiunii, Razvan, Ragnar-Per aspera ad astra, Vlad Cel […]
Poveste de vis (19) « Blogul lui Teo Negură said
[…] Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Gând licitat, George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Lora, Manole, Maria Postu, Melami, Mirela Pete, Mnealui, Nice, Adela, Pavaj de catifea, Red […]
Vinovaţi de moartea păsarilor şi peştilor în America,şi în lume!/Guilty of death of birds and fish in America, and the world! « Popateapa's Blog said
[…] phenomena that? Dead birds falling from the trees I saw as a kid. In cold winters. So be quiet on this subject. In the dead fish have a different idea of America! Follow that these […]
Despre alianţe şi altele…(varianta pentru intelectualii rămaşi în PD) « Dispecer Blogosferă said
[…] Obeada, Roxana Iordache, Alexandru Marin, Codex Politicus, Cristian Dima, Blog de centru-stanga, Hai ca se poate, Teo […]
Ca orice roman normal Teo Trandafir se va trata la Viena « Hai ca se poate! said
[…] doresc sa ajunga sa traiasca cu 600 Ron pe luna, sa aiba multe zile cu doar 2 lei in buzunar sau macar din cauza pancreatitei sa manace cate o frimitura …. ca doar nu o sa moara de […]
zoltybogata said
vezi aici http://zoltybogata.wordpress.com/about/
La ce ne aşteptăm « Popateapa's Blog said
[…] are un electorat fidel susținut de la nivel înalt! Băsescu este înspăimântat că dacă îi scapă puterea printre degete va înfunda pușcăria. Cei care îl susțin acum se vor autodenunța în speranța de a scapă nepedepsiți. De fapt […]
Is ForD(ima) « Cristian Dima said
[…] Ilieş, EO, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat,George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Iulia Diana Mihai, Joaca de-a mine, Lady […]
Ce mă binedispune? « Un blog cu năbădăi said
[…] Ilieş, EO, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat,George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Iulia Diana Mihai, Joaca de-a mine, Lady […]
Ce să-i facem vrăjitoarei celei rele? « Un blog cu năbădăi said
[…] Ilieş, EO, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat,George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Iulia Diana Mihai, Joaca de-a mine, Lady […]
Vis de petală « Cristian Dima said
[…] Ilieş, EO, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat,George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Iulia Diana Mihai, Joaca de-a mine, Lady […]
Deducţie « Ioan Usca said
[…] Haicăsepoate, Cristian Lisandru, Alex Mazilu, Carmen, Supravieţuitor, Gabi123, Nea Costache, Theodora Marinescu, Adele Onete, Teo Negură, Sophie şi […]
Controlul averilor, o noua arma a Puterii? said
[…] exista un program de consultanta al Bancii Mondiale si o estimare a numarului de contribuabili persoane fizice care vor fi in vizorul fiscului, intre 200 si 300 sau aproximativ 1% – 2% din totalul celor care platesc impozite la stat, […]
Controlul averilor, o noua arma a Puterii in lupta cu adversarii politici si cu oamenii de afaceri care nu sunt apropiati de PDL? « Hai ca se poate! said
[…] Boc este hotarat sa treaca la la controlul marilor averi, dar deocamdata nu prea nu stie cum sa o faca. Explicatiile oferite creeaza confuzie si suspiciunea […]
Mama mea, la mulți ani! « Mirela Pete. Blog said
[…] Gabi,Cristian Dima, Nea Costache,Gina, Carmen,Elisa, CELLA,se-cret, Geanina, Cati, Theodora Marinescu,Gabriela Elena, Daurel,Silavaracald, Buimacii, Georgiana, Adela Onete, Teo Negură, și cine mai […]
In principio « Post nubila, Phoebus said
[…] Ana Usca, Caius, Cosmin Ștefănescu, Cum vă place, Călin Hera, DAurel’ Blog, Denisa, Dum Spiro Spero, George Valah, Theodora, Hai ca se poate!, Ioan Sorin Usca, Vania, Jurnalul unui țesător de […]
Numele proprii care apar în Evanghelia după Matei | Ioan Sorin Usca said
[…] – Άβιούδ (Aviud): tată lăudat; tatăl laudei – (1, […]
A avut vreodata Cristian Diaconescu cojones si daca da cand le-a pierdut? « Hai ca se poate! said
[…] Un colonel care isi tradeaza colegii si trece in tabara adversa? […]
O poză şi o frază « Cristian Dima said
[…] Ilieş, EO, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat,George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Iulia Diana Mihai, Joaca de-a mine, Lady […]
Un blog cu năbădăi said
[…] Ilieş, EO, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat,George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Iulia Diana Mihai, Joaca de-a mine, Lady […]
Un blog cu năbădăi said
[…] Ilieş, EO, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gând licitat,George Valah, Giana, Geanina, Haicăsepoate, Hai la plimbare, Ioan Sorin Usca, Iulia Diana Mihai, Joaca de-a mine, Lady […]
UDMR vine acum cu noi sau sta opt ani in Opozitie « Hai ca se poate! said
[…] Deci noi romanii prin nepasarea noastra ii facem mari pe UDMR-isti. […]
Cadrele militare in rezerva MApN, MAI, SRI şi SPP au protestat astazi la Constanta – Cu noi aţi ajuns în NATO « Hai ca se poate! said
[…] In Constanta aproximativ 500 de cadre militare in rezerva MApN, MAI, SRI şi SPP au protestat astazi ca sa isi arate nemultumirea fata de decizia de scadere a pensilor. […]
Bibliotecaru said
Nimic nou?
Tanya said
@Bibliotecaru
Scuze! Nu prea mai am timp sa scriu 😦
FEMEI CELEBRE LIBERALE | Madi şi Onu Blog said
[…] plin de ură antiromânească, de veninul invrăjbirii românilor, împotriva lor înşişi, s-a dovedit, nici mai mult nici mai puţin a fi fost cea ce incrimina; un gen de hoţul strigă […]
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a declarat într-o conferinţă de presă, că procesul de recalculare este folosit în bătălia politică şi că celor care fac acest lucru ar trebui “să le fie ruşine” « Hai ca se poa said
[…] peste 20.000 de dosare procesate de recalculare a pensiei, pe baza adeverinţelor de venit. Ca să păstreze confidenţialitatea, numele beneficiarilor nu au fost făcute […]
In atentia medicilor de familie: Ministerul Sănătăţii a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă & said
[…] situaţia în care un medic de familie nu poate lucra, după programul de la cabinet, în centrul de permanenţă, […]
Dispecer Blogosfera said
Să rezolve înainte treaba cu votatul record înregistrat în Franţa…
SARKOZEYI | Madi şi Onu Blog said
[…] Insistă însă, cu un aer ofensat: […]
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, printr-o decizie irevocabilă, recursul Guvernului la o decizie a Curţii de Apel Cluj prin care s-a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor militare de said
[…] suntem într-o Europă de drept şi într-un stat de drept, aşa ar trebui să se […]
Situaţia de ţară #8 | M's blog said
[…] Ora 19.00: ”Guvernul României continuă procesul de recalculare a pensiilor rezerviştilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, se arată într-un comunicat al Executivului. Potrivit Executivului, decizia ICCJ nu are efecte generale, ci doar pentru pensionarii care au formulat reclamaţia în instanţă.” […]
Pensionarii militari membrii SCMD vor protesta maine 24 ianuarie în toată ţara « Hai ca se poate! said
[…] Va invit sa cititi si: […]
Portocaliu închis « said
[…] un portocaliu închis ? Vania, Theodora, Andi, Tanya, Onu, Madi, Teo, Cristian, Laur, Caius, Ana, Daurel, Matilda, Dan, Mirko, Jenică, Dramoleta, […]
Astazi, 24 ianuarie, ziua in care sarbatorim unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, Basescu Traian a tinut mortisi sa ne dezbine. Rusine Simirad! « Hai ca se poate! said
[…] participantii la manifestatie s-au aflat si liderii PSD si PNL, Victor Ponta si Crin Antonescu, precum si presedintele Senatului, Mircea […]
Astazi, 24 ianuarie, ziua in care sarbatorim unirea Moldovei cu Tara Romaneasca Basescu a fost trimis dupa flota! said
[…] participantii la manifestatie s-au aflat si liderii PSD si PNL, Victor Ponta si Crin Antonescu, precum si presedintele Senatului, Mircea […]
Guvernul taie frunze la bugetari… « Dispecer Blogosferă said
[…] Vania, Cristian Dima, Hai ca se poate, Teo Negura, Flavius Obeada, Daurel, Cristian Lisandru, Hai ca se […]
Din pozitia in genunchi, Curtea Constituţională decide ce isi doreste Basescu Traian – Consiliului Superior al Magistraturii va arata asa cum ii “doreste sufletelul” lui Basescu « Hai ca se poate! said
[…] de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, cei doi fiind singurii candidaţi pentru acele […]
Curtea Constituţională a admis contestaţiile PDL - Alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii trebuie reluate said
[…] de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, cei doi fiind singurii candidaţi pentru acele […]
“Domnul preşedinte, poporul tău moare!” « Hai ca se poate! said
[…] stam si ne vaicarim in propriile case si pe la colturile blocurilor cu vecinii dar asteptam sa ne rezolve altii […]
Presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, a fost retinut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru o sponsorizare de 125.000 said
[…] guvernul Boc V a donat Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului doua MIG- uri […]
Bilanţ… « Dispecer Blogosferă said
[…] Caius, Cati Lupascu, Cristi Dima, Cristian Lisandru, Dan Mihalache, Daurel, Flavius Obeada, Hai ca se poate, Hai ca se poate.eu, ISU, Lilick, LinkPing, Nea Costache, Supravietuitor, Teo Negura, […]
Opozitia din Egipt face apel la greva generala. Bilantul dupa 6 zile de proteste violente - 150 de morti si cateva mii de raniti said
[…] ciuda restrictiilor impuse si a prezentei masive in strada a fortelor militare si politienesti, protestatarii au mentinut […]
Eu una m-am saturat de rolul de dizident pe care il joaca Vasile Blaga « Hai ca se poate! said
[…] Daca putea sa faca ceva in PD-L de ce nu a facut? […]
Peste jumatate de milion de someri au iesit din statisticile de somaj in 2010. Ce se intampla cu somerii care nu mai apar in evidentele oficiale? said
[…] se intampla cu somerii care nu mai apar in evidentele […]
Popun ca liderul de anvergura mondiala, recunoscutul diplomat Basescu Traian, sa plece In Egipt ca sa faca pace « Hai ca se poate! said
[…] se indragosteste de poporul egiptean si ramane sa candideze acolo, ca in Romania nu prea mai are dreptul decat daca modifica un pic […]
Propun ca liderul de anvergura mondiala, recunoscutul diplomat Basescu Traian, sa plece In Egipt ca sa faca pace « Hai ca se poate! said
[…] se indragosteste de poporul egiptean si ramane sa candideze acolo, ca in Romania nu prea mai are dreptul decat daca modifica un pic […]
Decizia de desfiinţare şi comasare a spitalelor o măsură a Guvernului Boc care arunca în haos sistemul sanitar romanesc said
[…] asupra faptului că implementarea acestor măsuri va accentua emigraţia personalului medical: chiar dacă nu au fost anuntaţe disponibilizări, imposibilitatea de a ajunge la noile locuri de munca propuse (distanţe mari, lipsa mijloacelor de […]
Am participat la reuniunea Consiliului National Extraordinar al PSD si la ceremonia de infiintare al Uniunii Social Liberale (USL) « Hai ca se poate! said
[…] multa atentie. Din cauza faptului ca nu puteau sa vada scena, o mare parte din membrii PSD si PNL au preferat sa ramana in holul aflat in fata salii Unirii si sa urmareasca la monitoarele amplasate acolo semnarea […]
Uniunea Social Liberala: conexiuni si provocari (II) « ALIANTA DREPTEI said
[…] multa atentie. Din cauza faptului ca nu puteau sa vada scena, o mare parte din membrii PSD si PNL au preferat sa ramana in holul aflat in fata salii Unirii si sa urmareasca la monitoarele amplasate acolo semnarea […]
SLUJ PREZIDENŢIAL | Madi şi Onu Blog said
[…] mai devreme, originalul, destul de convingator. Dar, să nu divaghez: azi, pe lângă un om, parcă speriat de moarte, am întrevăzut şi un demn profesor de studii bancare. Atât de metodic, încât, se […]
De ce le este frica sa mearga la psihiatru? « Hai ca se poate! said
[…] patru senatori îşi motivează propunerea legislativă prin faptul că testarea psihologică este eliminatorie pentru profesii precum cea de conducător […]
REDIVIVUS | Madi şi Onu Blog said
[…] Şi astfel, dreapta măsură, a Balanţei Legii, fie ea şi omodestă OUG, va cuprinde întreaga ROMÂNIE, fără a ne amesteca în lucarea DOMNULUI, de a lua viaţa hoţilor respectivi. Nu am idee, la nivelul tranşelor FMI, dar cred că acolo, nu e cazul…, că de ele se ocupă Preşedintele, şi nu e cazul de LEZMAJESTATE. […]
Deputatul PDL Dan Pasat, acuzat de santaj si trafic de influenta, scapa de arest said
[…] DNA a fost repinsa pentru ca nu s-a intrunit numarul minim de voturi pentru incuviintarea arestarii, inregistrandu-se doar 116 voturi pentru solicitare si 34 […]
Vamesi romani, nu aveti voie sa va imbogatiti din contrabanda, Basescu nu suporta competitia said
[…] Cum si-au permis vamesii si politistii de frontiera sa se imbogateasca din contrabanda cu tigari? […]
Agenda publică nu are ce mânca dar bântuie prin vămi… « Dispecer Blogosferă said
[…] Atitudini, CNB, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Daurel, Demirel Spiridon, Dispecerita, Geocer, Hai ca se poate, ISU, LinkPing, Nea Costache, Popa Teapa, Roxana Iordache, Teo Negura, Varujan Vosganian, Rares […]
Ii rog pe vamesii romani sa nu se mai imbogateasca din contrabanda, Basescu nu suporta concurenta « Hai ca se poate! said
[…] Da, este adevarat, o parte din vamesi sunt corupti, dar nu cred ca “primul ministru” Basescu Tra… […]
MIRACOLUL SCHENGHEN | Madi şi Onu Blog said
[…] aci, expresia, când, un lucru evident, ştiut de toată lumea, este considerat de naivi, ca o mare taină, şi că la adăpostul ei, îşi pot face de cap, în continuare. Cam aşa-mi […]
Cum isi distreaza PDL-istii votantii « Hai ca se poate! said
[…] isi distreaza PDL-istii […]
Ne mai jucăm mult “de-a pică Băsescu sau nu pică”? Zău aşa… « Dispecer Blogosferă said
[…] Păreri: inlantuiri, deoarece-din-luna-martie-expira-perioada-in-care-am-avut-dreptul-la-ajutorul-de-somaj-si-situatia-mea-materiala-tinde-sa-ajunga-imposibil-de-suportat-fac-aceste-apeluri-catre-prietenii-si-colegii-mei, plutim-spre-infinit, cu-nasul-la-psihiatru-%E2%80%93-in-varianta-cfr-2, multa-sanatate-leo-iorga, a-ti-aminti-de-tine-hibernare, primavara-mohorata-parodie-dupa-topirceanu.html, baconschi-propune-vot-prin-corespondenta-pentru-romanii-din-diaspora […]
In atentia pensionarilor carora li s-a retinut ilegal contributia de 5,5% – Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) vine in sprijinul pensionarilor carora li s-a retinut ilegal contributia de 5,5% la asigurarile d said
[…] Baconschi propune vot prin corespondenta pentru romanii din diaspora – Tanya […]
Udrea vrea sa il schimbe cat mai repede pe Boc « Hai ca se poate! said
[…] nu intelege Udrea este faptul ca romanii nu mai au incredere in nici un PDL-ist nu doar in actualul […]
Pe cine au deranjat Oana Stancu si Adrian Ursu? « Hai ca se poate! said
[…] De ce managerul Realitatea TV, Sebastian Ghita nu a dat nici o explicatie. […]
Voi ce parere aveti? « Hai ca se poate! said
[…] Va puteti imagina ca lui Basescu Traian ii place opereta? […]
BLOG DE BLOG – cele mai bune bloguri din 2010 « Hai ca se poate! said
[…] juriului, celor care m-au nominalizat si cititorilor si comentatorilor blogului […]
Post preluat: Petitie pentru semaforizarea si iluminarea trecerii de pietoni de pe DN 7, la iesire din Deva « Hai ca se poate! said
[…] Nu stiu nici acum cine este cel care l-a lovit. […]
Daniela Crudu a mimat sexul cu Mircea Stoian in emisiunea "Un show păcătos" Cat de departe se poate merge pentru rating? Asta vor sa vada romanii la televizor? said
[…] Atat gandeste atat face. […]
Un ultim mesaj pentru PD… « Dispecer Blogosferă said
[…] Centru-Stanga, Cristian Dima, Cati Lupascu, Daurel, Gabriela Elena, Geocer, Flavius Obeada, Hai ca se poate, Hai ca se poate.eu, Mirela Pete, Nenea, Nea Costache, Teo Negura, […]
Atentie mare!!!! – Theodor Baconsky vrea ca la viitoarele alegeri procentul votului diasporei sa se ridice de la 4,7% la 50% « Hai ca se poate! said
[…] Baconschi propune vot prin corespondenta pentru romanii din diaspora – Tanya […]
A fost descoperit cel mai mare "evazionist" al tarii, vinovatul din cauza caruia tarisoara noastra nu iese din recesiune - ANI s-a autosesizat în cazul lui Adi Minune said
[…] Naţională de Integritate s-a autosesizat în cazul lui Adrian Simionescu, cunoscut sub denumirea de Adi […]
Pentru cei care nu stiau cat de COMUNIST a fost Valeriu Stoica, ideologul “dreptei” băsiste « Hai ca se poate! said
[…] documente din dosarul de cadre al liderul PDL-ist Valeriu Stoica, documente care relevă amănunte inedite despre activitatea acestuia în timpul regimului […]
Basescu a gasit adevaratul vinovat – poporul neperformant « Hai ca se poate! said
[…] taxe, contributii la sanatate si pensie, statul ia , celor tineri si in putere le ia orice speranta si ii convinge sa plece din tara pentru o viata mai buna, celor batrani le ia si viata prin […]
Circ fara paine- Ce pot face unii pentru rating – Jocul de-a Tom si Jerry dintre Vantu si Ghita– “sa para ca suntem certati in continuare, ca ne batem, ca ne f… in gura, ca ne gazam” « Hai ca se poate! said
[…] Nu conteaza ce scriu? […]
Un exemplu de nebunie « Hai ca se poate! said
[…] vasluiesne au reusit sa reduca, prin aceasta tehnica, in aceasta primavara, numarul distrugerilor si furturilor din parcurile din oras, conform […]
Branza vrea sa se plimbe cu “vitamina Udrea” prin colegiul sau ca fie sigur ca mai castiga inca un mandat de parlamentar la viitoarele alegeri « Hai ca se poate! said
[…] aia care au plecat in Spania sa munceasca sunt chiar asa de idioti incat nu inteleg ca PDL-ul MINTE si FURA […]
De astazi medicamentele naturiste nu mai pot fi comercializate in UE decat daca au autorizatie « Hai ca se poate! said
[…] 2004/24/CE privind medicamentele pe baza de plante introduce o procedura de inregistrare mai simpla decat pentru alte medicamente, tinand cont de indelungata utilizare a […]
Ce nu inteleg americanii – Uciderea lui Osama Bin Laden este o moarte care nu a rezolvat nimic « Hai ca se poate! said
[…] Cine seamana vant culege furtuna. […]
Basescu a hotarat – scutul antiracheta va fi amplasat in judetul Olt, la Deveselu – Cat de necesara este amplasarea scutului antiracheta pe teritoriul Romaniei? « Hai ca se poate! said
[…] de somaj si de scumpiri prin “amabilitatea”lui Basescu Traian, am descoperit cu surprindere ca marea amenintare care pluteste deasupra capetelor noastre este „amenintarea […]
Dupa reforma sistemului public de sanatate facuta de Cseke Attila, in spitalele din Romania nu mor doar batranii si cei fara bani ci si tineri lideri PD-L « Hai ca se poate! said
[…] Va da in judecata ministrul sanatatii asa cum ar fi normal? […]
Anunt: Joi, 5 mai 2011, iubitorii de animale organizeaza un mars de protest impotriva adoptarii legii eutanasiei cainilor maidanezi « Hai ca se poate! said
[…] intermediul prietenei mele Rox am aflat ca maine, 5 mai 2011, iubitorii de animale organizeaza un mars de protest impotriva […]
Daca sunteti confuzi si tematori fiti ambitiosi si prizati « Hai ca se poate! said
[…] Pentru situatia de moment […]
Apeluri ale SCMD pentru zilele de 9 mai si 14 mai 2011 « Hai ca se poate! said
[…] Au desfiintat democratia, incalcand toate articolele Constitutiei si prevederile legislatiei europene. […]
De ce l-am iubit si il iubesc pe Octavian Paler « Hai ca se poate! said
[…] L-am iubit si il iubesc pe maestrul Octavian Paler pentru curajul cu care a spus adevaruri pe care unii dintre romani nici macar nu indrazneau sa le gandeasca. […]
Candidatul USL Catalin Chereches a castigat primaria din Baia Mare « Hai ca se poate! said
[…] De ce nu reusim sa convingem alegatorii sa iasa la vot? […]
Nu trebuie sa puna nimeni o racheta pe un reactor de la Cernavoda, ne terminam singuri cand alegem un presedinte ca Basescu « Hai ca se poate! said
[…] Cum este posibil ca un sef de tara sa se exprime in asemenea hal? […]
Stima noastra si mandria Boc, Basescu, Romania « Hai ca se poate! said
[…] daca comisia de organizare a Conventiei Nationale a PD-L si “presedintele partidului” Emil Boc il va invita sau nu pe Basescu Traian sa participe la acest “important eveniment” […]
Atentie!!! – Udrea si PD-L incearca sa eludeze referendumul pentru Bucuresti « Hai ca se poate! said
[…] de amendamente la Legea 215/2001 privind administratia publica locala, care constituie de fapt esenta legii […]
Multumesc iubit conducator! « Hai ca se poate! said
[…] din “victorie in victorie” sub “inalta supraveghere si indrumare a ilustrilor” nostri conducatori care se […]
De ce nu a fost dizolvat PD-L? « Hai ca se poate! said
[…] In conformitate cu Legea nr. 14/2003 a partidelor politice publicata in Monitorul Oficial nr. 25 din 17 ianuarie 2003, un partid politic inactiv (care nu a tinut nici o adunare generala timp de 5 ani) se dizolva pe care judecatoareasca. […]
Alooooo opozitia daca nu ne miscam “mai cu talent” ajungem in situatia asta « Hai ca se poate! said
[…] Traian si perifericul lui Boc Emil la rugamintea poporului care ii stimeaza si ii respecta s-au hotarat sa candideze din nou pentru binele si […]
Chrome OS un sistem de operare pe internet va fi lansat pe 15 iunie said
[…] Baconschi propune vot prin corespondenta pentru romanii din diaspora – Tania […]
La viitoarele alegeri parlamentare opozitia o sa porneasca de la – 1.000.000 de voturi? sau Despre votul prin corespondenta, Teodor Baconschi si declaratiile lui aiuritoare « Hai ca se poate! said
[…] Baconschi propune vot prin corespondenta pentru romanii din diaspora […]
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual organizează, marţi, între orele 9.30 – 14.00, în Piaţa Constituţiei un miting de protest care vizeaza proiectul de lege ce prevede disponibilizarea a peste 9.500 de poliţişt said
[…] Documentul iniţiat de M.A.I. prevede, în esenţă, disponibilizarea a peste 9.500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri. […]
In atentia angajatilor MAI - Traian Igas, ministrul Administratiei si Internelor, a declarat ca urmeaza si alte etape de "restructurare si modernizare" a fortelor din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor said
[…] trai decent, Traian Igaş Traian Igas, ministrul Administratiei si Internelor, a declarat astazi ca disponizilizarile fata de care au protestat politistii, pompierii si jandarmii, in […]
Eu cred ca urmele de sange din camera de hotel unde se presupune ca a a vut loc violul provin de la bugetarul roman care dupa ce a fost violat in fel si chip a sfarsit prin a fi mancat de viu « Hai ca se poate! said
[…] noi probe care il incriminează pe Dominique Strauss-Kahn de tentativa de viol si anume niste urme de sange pe cearsafurile din camera de hotel unde ar fi avut loc agresiunea m-a pus pe […]
Presedintele Rusiei Dimitri Medvedev a declarat ca se opune adoptarii unei rezolutii ONU care sa permita recursul la forta în Siria said
[…] Medvedev crede ca in Libia coalitia occidentala nu respecta deciziile Consiliului de […]
Va anunt o importanta victorie a SCMD-ului « Hai ca se poate! said
[…] care picheteaza de un an de zile Monumentul Leul au uitat sa-si prelungeasca aprobarea si pentru perioada 24-31 mai […]
De necrezut in Bucuresti, Romania, anul 2011 – Comedia “Blonda, chiorul şi piticul” interzisa la Sala Dalles « Hai ca se poate! said
[…] ar fi spus directoarea. Mai mult, regizorului i s-a pus în vedere “să-l schimbe pe ăla, că prea seamănă cu…”. “Doamnă, dar rolul lui este un profesor de geografie, nu e […]
“Alegerile din 2012, organizate în conformitate cu noua Constitutie” – O Constitutie dupa chipul si asemanarea lui Basescu Traian? « Hai ca se poate! said
[…] ultima sa aparitie la televiziunea nationala, Basescu Traian, caruia cred ca i-ar placea sa fie realizator si moderator TV, a declarat ca simultan cu alegerile locale, trebuie organizat referendum pentru validarea noii […]
Am crezut ca asa ceva se poate intampla doar la noi « Hai ca se poate! said
[…] Sincer am crezut ca asa ceva se poate intampla doar la noi. […]
Singura soluţie ca doamna Udrea să câştige Bucureştiul e să desfiinţeze Bucureştiul. Cum salvam Bucurestiul din gura portocaliilor? « Hai ca se poate! said
[…] PD-L vor cu orice pret sa puna mana pe fondurile […]
Sunt de acord cu o parte a proiectului « Hai ca se poate! said
[…] Nu sunt de acord cu prevederile care vor limitarea auto-protectiei, prin interzicerea purtarii spray-urilor lacrimogene sau paralizante si a oricaror obiecte contondente in locuri publice, mijloace de transport în comun. […]
Ospatarul – tinichigiu Traian Igas nu stia ca secretarul general al MAI Laurentiu Mironescu, al doilea om din minister, este implicat intr-un caz de evaziune fiscala « Hai ca se poate! said
[…] Cine trebuia sa stie? […]
SUA si Romania fac eforturi pentru o intalnire Obama-Basescu? Adica suntem chiar asa de importanti si de ocupati incat ne lasam greu? said
[…] Baconschi a carui singura realizare este recordul interplanetar de la Paris de un vot la 3 – 5 secunde, declara ca SUA si Romania fac eforturi pentru o intalnire […]
Deocamdata politistii au scapat de restructurari. Camera Deputatilor a respins legea privind disponibilizarile din MAI dar conducerea Ministerului Administratiei si Internelor a convocat o sedinta extraodinara pentru a vedea care sunt solutiile pentru con said
[…] Proiectul privind disponibilizarile din MAI, lege organica, a fost respins in Camera Depuatatilor deoarece nu a obtinut cele 167 de voturi. […]
Doua ciudatenii in cazul Dominique Strauss Kahn - Trebuie sa devenim cetateni ai Guineei ca sa obtinem viza de USA? said
[…] Refuz sa cred ca in USA se poate angaja cineva la un hotel cum este hotelul Sofitel (chiar si pe po… […]
Ce se mai fura in Romania anului 2011 « Hai ca se poate! said
[…] Cat mai dureaza pana se vor fura si mortii din morminte? […]
STIMATI LOCUITORI AI SECTORULUI 3 AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA « Hai ca se poate! said
[…] ai sectorului 3, daca nu ati aflat inca, primarul vostru priceputul Liviu Negoita, cel care administreaza cu iscusinta banii sectorului in care locuiti are la Balotesti o vila de 385 de metri patrati si […]
Cum vorbeste presedintele Romaniei Basescu Traian: “aveau spume si prin ochi le iesea si prin urechi, peste tot” « Hai ca se poate! said
[…] Stim cu totii ca Basescu are probleme SI cu ochii dar nu inteleg ce are cu ochii altora. […]
Voi ce parere aveti despre comunicarea USL? « Hai ca se poate! said
[…] Cum ii convingem pe nehotarati sa iasa la vot si sa voteze USL? […]
Politica pasilor marunti – UDMR nu pierde niciodata nici un drept – UDMR vrea reducerea pragului de 20% la aplicarea drepturilor privind folosirea limbii maghiare « Hai ca se poate! said
[…] sunt constiienti ca, la viitorul recensamant al populatiei, este posibil ca in unele comunitati locale, prezenta etnicilor maghiari sa scadea sub 20 %, procent necesar […]
Liderii coalitiei au decis extinderea platii taxei auto la prima vanzare a masinilor inmatriculate in tara inainte de 2007 said
[…] chiar asa de mare disperarea dupa bani in coalitie incat sunt in stare sa dea hotarari asa de […]
Surupaceanu – Basescu 1-0 – Felicitari domnule deputat! Felicitari judecatorului pentru curaj! Basescu a pierdut procesul intentat deputatului PSD Mugurel Surupaceanu pentru calomnie « Hai ca se poate! said
[…] Basescu a pierdut procesul intentat deputatului PSD Mugurel Surupaceanu pentru calomnie. […]
Comisia de aparare din Camera Deputatilor a adoptat un amendament potrivit caruia in anumite situatii politistii pot fi trasi pe linie moarta timp de 6 luni – Igas ameninta: “Daca disponibilizarile din MAI nu vor fi facute, politistii vor prim said
[…] de Interne Traian Igas a declarat ca exista doar doua scenarii pentru politisti – fie accepta disponibilizarile, fie vor primi in plina iarna salarii mai […]
Victor Ponta presedintele PSD atac dur la Adriean Videanu: "Videanu e un infractor" - - Videanu a anuntat ca l-a dat in judecata pe Victor Ponta said
[…] 25 de mii de oameni din Gorj prin “hotiile” sale, motiv pentru care nu poate sa se erijeze intr-un critic al programului economic al […]
Basescu a transmis Consiliului Legislativ proiectul legii de revizuire a Constitutiei in vederea avizarii – Va invit sa cititi Constitutia dupa chipul si asemanarea lui Basescu – Cui nu ii place este invitat sa emigreze de urgenta acum, mai ta said
[…] Judecatorii vor avea obligatia sa ii judece exemplar pe DUSMANII POPORULUI (citeste: liderii si simpatizantii celorlalte partide care nu vor respecta noua […]
Basescu a transmis Consiliului Legislativ proiectul legii de revizuire a Constitutiei in vederea avizarii – Va invit sa cititi Constitutia dupa chipul si asemanarea lui Basescu – Cui nu ii place este invitat sa emigreze de urgenta acum, mai ta said
[…] Judecatorii vor avea obligatia sa ii judece exemplar pe DUSMANII POPORULUI (citeste: liderii si simpatizantii celorlalte partide care nu vor respecta noua […]
In timp ce Traian Igas reduce cu 550 lei norma de hrana a politistilor Guvernul suplimenteaza bugetul SRI cu 4,2 milioane de lei pentru cheltuieli de personal « Hai ca se poate! said
[…] De ce politistii, pensionarii, profesorii, medicii, somerii sunt mai putini importanti pentru Guven decat angajatii serviciilor speciale? […]
Sebastian Lazaroiu este noul ministru al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale – De la rolul de Oracol la Cotroceni la rolul de Terminator « Hai ca se poate! said
[…] intreb ce competente are Sebastian Lazaroiu ca sa fie numit la ministerul […]
Atentie!!! - Incepand cu 1 august 2011 Google nu va mai suporta vechile versiuni ale browserelor Internet Explorer, Safari, Firefox si Chrome. said
[…] vor trebui sa-si actualizeze versiunile browserelor pentru a beneficia de toate functiile acestora, informeaza […]
Revista Ştiinţă & Tehnică a câştigat distincţia NASA Astronomy Picture of the Day said
[…] & Tehnică”, s-a deplasat în nordul Finlandei, deasupra paralelei 68 şi a observat și fotografiat […]
De necrezut! – Altii sunt de vina – Presedintele USA Barack Obama foloseste aceasi tactica ca Basescu Traian? « Hai ca se poate! said
[…] Tactica este veche si o foloseste si Basescu Traian … mereu altii sunt de vina ca nu merge treaba, el si guvernul lui sunt “perfecti”. […]
„Un neam, un om, o chemare“ « Hai ca se poate! said
[…] adevarat conducator ii spijina pe toti cei care au pornit pe acelasi drum cu el si care, din cauza greutatilor vietii, nu mai au putere sa […]
Apel catre CNAS, ministerul Sanatatii si medicii de familie – Rezolvati mai repede problema contractului cadru 2011 – 2012 – Sunteti cu totii raspunzatori pentru pacientii a caror stare de sanatate se va agrava sau care vor deceda din ca said
[…] Daca nu ati aflat pana acum va informez pe acesta cale ca, sunt multi pacienti care din cauza veniturilor foarte mici nu isi pot permite sa cumpere la pretul integral medicamente necesare vietii. […]
Site-urile Starea Natiunii, Doliu Politic , Jocuri cu cuvinte , Noutati din Romania si Reteaua Sociala X-RO sunt in stare de functionare. Cititi cum au fost atacate site-urile de acesta data « Hai ca se poate! said
[…] ping-uri de la diferite computere (zombie-uri). In timp, calitatea serverelor se degradeaza iar resursele sunt din ce in ce mai intens folosite. Acest tip de atac este mai dificil de […]
Daca as fi ambasadorul Romaniei in SUA si as avea idei despre cum ar trebui modificata Constitutia SUA l-as supara pe ambsadorul american Mark Gitenstein? « Hai ca se poate! said
[…] cu cele ale liderilor opozitiei si a oamenilor de afaceri care nu cotizeaza la […]
Un aerian periculos sau Cum poate sa izbucneasca un razboi « Hai ca se poate! said
[…] trecerea timpului confuziile sunt din ce in ce mai periculoase si mai […]
Asa cum era de asteptat ANI il considera pe Iordanescu compatibil « Hai ca se poate! said
[…] reamintesc ca ANI i-a declarat pe rectorii Ecaterina Andronescu, Florian Popa, Nicolae Robu si Stefan Iosif Dragulescu […]
In emisiunea Subiectiv de ieri, 09 iunie 2011, Razvan Dumitrescu reia problema Flotei Romaniei – Cititi aici LISTA NAVELOR si sub ce pavilion navigheaza acum ele « Hai ca se poate! said
[…] Antena 3, in emisiunea Subiectiv de ieri, 09 iunie 2011, Razvan Dumitrescu a afirmat ca doreste sa faca o emisune cu tema FLOTA […]
In atentia cititorilor si conducerii cotidianului.ro – Un ziarist care lucreaza la aceasta publicatie a preluat, fara sa specifice sursa, un articol de pe site-ul Starea Natiunii « Hai ca se poate! said
[…] Deoarece site-ul Starea Natiunii este in continuare atacat informatic public eu acest articol pe blogul meu. […]
Poporul, Basescu, Romania, Stima noastra si mandria! – Sa terminam o data cu justitia asta care face rau tarii « Hai ca se poate! said
[…] refera desigur la aceea mica parte a justitiei care rezista eroic si nu ii condamna exemplar pe “dusmanii […]
“Să nu uitaţi niciodată că există şi după Băsescu viaţă, lege, răspundere!” – Crin Anonescu « Hai ca se poate! said
[…] Antonescu , presedintele PNL le-a transmis angajatilor din serviciile speciale, justitie, Garda Financiara si prefecturi sa respecte […]
Sper sa nu fie adevarat – Potrivit Ministerului Sanatatii medicii din ambulator nu vor mai putea prescrie retete compensate si gratuite « Hai ca se poate! said
[…] inseamna ca, dupa ce este consultat in ambulator, pacientul trebuie sa se intoarca la medicul de familie ca sa ii scrie reteta compensata sau […]
15 iunie 1889 ziua in care Luceafarul si-a ocupat locul printre stele « Hai ca se poate! said
[…] Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe când nu s-a zarit, Azi o vedem, si nu e. […]
APARATI DEMOCRATIA SI IDENTITATEA POPORULUI ROMAN « Hai ca se poate! said
[…] NU UITATI ASTA NICIODATA . […]
Romania este tara cu cele mai multe condamnari la CEDO dintre tarile UE said
[…] Drepturile Omului – CEDO de la Strasbourg, se arata in raportul Agentiei europene pentru drepturi fundamentale (FRA) pe […]
Aloooo Romania!!!! Mai este cineva acasa???? said
[…] Toata lumea este multumita. […]
"Mult stimatul si iubitul conducator" Basescu Traian nu va mai fi demis decat cu 9 milioane de voturi said
[…] Ce simetrie asteptati de la un presedinte ca Basescu Traian? […]
La Congresul PNTCD de astazi 18 iunie 2011 se urmareste reunificarea partidului sub conducerea lui Victor Ciorbea « Hai ca se poate! said
[…] bucura ca PNTCD-ul sa reuseasca reunificarea […]
Teama sau suparare? Ce se intampla cu Dinu Patriciu? – Atunci cand in tara ta se incearca impunerea unei dictaturi de tip sud-american mai conteaza daca esti de dreapta sau de stanga? « Hai ca se poate! said
[…] daca tot a venit vorba de bloggeri , sa stiti dragii mei cititori ca bloggerii s-au aliat inaintea […]
In lupta impotriva atacurilor informatice SUA va construi o replica a internetului said
[…] a elimina atacurile informatice la adresa tarii, SUA vrea sa construiasca o replica, un model la scara redusa, a internetului informeaza […]
Crin Antonescu si Victor Ponta vor merge marti pentru consultari la Cotroceni – Pareri personale si propuneri « Hai ca se poate! said
[…] sfat pentru cine are urechi sa auda: Opoztia trebuie sa ceara prezenta televiziunilor pe tot parcursul asa zisei […]
Incepand cu duminica 26 iunie, Dana Grecu si Mircea Badea vor prezenta stirile la Antena 3 zilnic intre 20.00-20.50 « Hai ca se poate! said
[…] dintre cei mai buni realizatori de televiziune IMPREUNA in principalul program de stiri al Antenei […]
Membrii Comisiei pentru Afaceri Juridice din cadrul PE au votat in unanimitate pentru ridicarea imunitatii eurodeputatului roman Adrian Severin said
[…] Adrian Severin sustine ca totul este o inscenare. […]
Ce a mai ramas din relatia de prietenie dintre Romania si China sau Cum isi permite Basescu Traian sa distruga o relatie de prietenie veche de peste 70 de ani dintre Romania si China said
[…] Lipsa de respect manifestata in declaratii publice arogante facute de actualul presedinte al Romaniei, Basescu Traian, lipsa totala de interes pentru continuarea relatiilor speciale au facut ca relatia de prietenie, veche de peste 70 de ani, dintre Romania si China sa se raceasca. […]
Consultarile de la Cotroceni au fost castigate clar de USL – Liderii USL au dovedit maturitate si responsabilitate « Hai ca se poate! said
[…] Cum ramane cu ce au votat romanii la referendumul de care a facut atata caz? […]
De necrezut ce repede se misca slujitorii lui Basescu!!!! – Victor Ponta a fost chemat astazi la ANAF « Hai ca se poate! said
[…] Cat o sa mai suportam? […]
Ingrijorarea ambasadei SUA cu privire la hotararea Curtii Constitutionale ma ingrijoreaza said
[…] Au dreptul ambasadorii sa se pronunte in legatura cu politica interna a tarilor unde sunt acreditati? […]
Diversiune si incercare de denigrare – Ce a vrut sa ne transmita de fapt Basescu Traian atunci cand l-a acuzat de tradare si de complicitate la genocid pe Regele Mihai « Hai ca se poate! said
[…] Pentru mine Maresalul Antonescu este un erou deci nici un comentariu in care Maresalul este atacat nu o sa treaca de moderare. […]
ATENTIE ROMANI - DIVERSIUNE MAGHIARA!!! - 26 iunie 2011 - Mobilizare nationala la Sfantu Gheorghe - NU MERGETI LA SFANTUL GHEORGE!!! said
[…] ESTE O DIVERSIUNE […]
Reactiile domnilor Crin Antonescu si Victor Ponta la acuzatiile si jignirile pe care Basescu Traian le-a facut la adresa Regelui Mihai said
[…] Basescu l-a acuzat de tradare si de complicitate la genocidul din Al Doilea Razboi Mondial pe Regele […]
CCR a decis ca modificarile aduse statutului politistului sunt constitutionale – Politistii nu scapa de disponibilizari « Hai ca se poate! said
[…] inseamna ca Traian Igas are liber la […]
Sa ii spuna cineva ambasadorului Ungariei ca romanii adevarati nu fac compromisuri cu suveranitatea si integritatea Romaniei « Hai ca se poate! said
[…] autonomie culturala si autonomie teritoriala e compromisul cel mai sanatos, cel mai logic intre suveranitatea si integritatea Romaniei si drepturile minoritatilor, minoritatea maghiara in acest caz.” a declarat ambasadorul […]
Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual il acuza pe inspectorul general Liviu Popa de josnicie – Domnilor inspectori sefi, sa nu va fie mila de copiii celor care vor fi dati afara; ganditi-va, intai, la copiii dumneavoastra said
[…] de familie nu au reusit pentru ca unii dintre ei au cedat presinuilor si au semnat contractul […]
Avem tradatori printre parlamentarii USL – Stim cine sunt – Ii intreaba cineva de ce nu au votat cum trebuia? « Hai ca se poate! said
[…] si dumneavoastra va […]
Haideti sa lasam tara sa respire! – Ar respira saraca tara daca nu ar avea bocancul lui Basescu pe grumaz si capusele PDL-iste infipte in trupul ei. said
[…] Haideti sa lasam tara sa respire! – Ar respira saraca tara daca nu ar avea bocancul lui Basescu pe grumaz si capusele PDL-iste infipte in trupul ei. […]
In cat timp DNA va cere scuze Elenei Udrea? « Hai ca se poate! said
[…] In cat timp DNA va cere scuze Elenei Udrea? […]
Desi guvernul roman Boc V a aplicat cele mai dure "reforme" din Europa, mult mai dure decat cele din Grecia, in Romania este o vara linistita. said
[…] De ce accepta romanii sa fie umiliti? […]
Christine Lagarde a fost numita director al FMI « Hai ca se poate! said
[…] director Dominique Strauss-Kahn este arestat dupa ce a fost acuzat de agresiune […]
Google Page Rank Update si curatenia din blogroll « Hai ca se poate! said
[…] descoperit cu aceasta ocazie ca aveam cateva bloguri in blogroll care erau sterse si am renuntat la […]
De ce evita bloggerul Aliosa sa explice esentialul? « Hai ca se poate! said
[…] anunt pe acesta cale ca am preluat pentru o scurta perioada de timp si blogul Tanyei https://haicasepoate.wordpress.com/ – Dum spiro, spero pentru ingrijire si eventual putina […]
Guvernul taie frunze la bugetari(2)/ Adică le scade veniturile dar le creşte salariile… « Dispecer said
[…] Vania, Cristian Dima, Hai ca se poate, Teo Negura, Flavius Obeada, Daurel, Cristian Lisandru, Hai ca se poate.eu Rate this: Share […]